Guvernul a aprobat un buget RECORD de două miliarde de lei pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în 2024

Guvernul a aprobat un buget RECORD de două miliarde de lei pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în 2024
Publicat: 28/02/2024, 18:25

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis că programul cel mai solicitat, Casa Verde Fotovoltaice, a primit un buget record de două miliarde de lei pentru înscrieri în acest an. Miercuri, Guvernul a aprobat bugetul instituției pentru anul în curs.

„Am depus toate eforturile pentru ca bugetul AFM să fie aprobat cât mai devreme, astfel încât să putem demara în cel mai scurt timp sesiunile de înscriere pe care le avem prevăzute pentru anul acesta. Precizez că am alocat bugete record pentru cele mai importante programe de finanţare, programe ce sunt foarte aşteptate de către solicitanţii din întreaga ţară. Totodată, foarte important este că acum vom putea publica lista cu toţi beneficiarii Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 care au fost declaraţi eligibili de către instalatori”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, într-un comunicat al instituției.

Sume semnificative vor fi alocate pentru Programele „Apă-canal”, care vor beneficia de 1,5 miliarde de lei pentru înființarea, extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, precum și pentru Rabla Plus, pentru care finanțarea a crescut la un miliard de lei.

De asemenea, AFM are disponibili 250 de milioane de lei pentru a începe o sesiune de finanțare care să atragă unități religioase, instituții publice și organizații non-profit din domeniul asistenței sociale interesate să instaleze panouri fotovoltaice în clădirile lor.

Se alocă 300 de milioane de lei pentru înscrierea în Programul Rabla Clasic

Bugetul alocat de 600 de milioane de lei pentru Programul privind creșterea eficienței energetice în clădirile publice va fi alocat pentru o nouă sesiune de finanțare în 2024, în urma numeroaselor solicitări. În același timp, vor fi alocate 300 de milioane de lei pentru înscrierea în Programul Rabla Clasic.

A fost propusă o finanțare de 600 de milioane de lei pentru o nouă sesiune de înscriere dedicată Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, cu scopul de a extinde numărul de piste disponibile pentru biciclişti.

„Programul Iluminat Public este printre programele cele mai accesate de către unităţile administrativ-teritoriale, deoarece reprezintă un sprijin important pentru comunele, oraşele şi municipiile din România care doresc să-şi modernizeze sistemele de iluminat public. În anul 2024, va fi asigurată suma de 500 milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanţare prin care se va acorda sprijin financiar unităţilor administrativ teritoriale în vederea optimizării consumului de energie şi, implicit, reducerii facturilor la utilităţi, precum şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră”, se arată în comunicatul AFM.

Sprijin pentru producătorii agricoli

În 2025, vor fi alocaţi 500 milioane de lei pentru Programul ce vizează înnoirea parcului de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. Obiectivul programului este de a sprijini producătorii agricoli, în vederea achiziţionării tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, mai puţin poluante.

Programul Rabla pentru sobe, prin care se acordă sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor, pentru localităţile din zona montană, va fi lansat pentru prima dată în anul 2024, cu un buget de 500 de milioane de lei.

Pe de altă parte, programul privind refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale, va beneficia de 123,8 milioane de lei, Programul „Săptămâna Verde” de 100 milioane de lei, iar Programul Rangerii Juniori – program pilot prin care elevii vor desfăşura activităţi recreative în ariile protejate din ţară are alocat un buget de 10 milioane de lei.

Sursa foto: Arhiva Gândul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Devine obligatoriu în toată România. Ordinul intră peste tot în vigoare
Este vrajbă în toată regula la Antena 1. Două vedete, scandal monstru
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×